Vlad Gherman și Oana Moșneagu, dezamăgiți de banii pe care i-au strâns la nuntă. Ce au recunoscut cei doi: „Înainte darul pentru miri era un fel de salt în viață…”

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit civil pe data de 6 aprilie, iar cei doi au împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare primele imagini după ce au spus marele „Da!”, în fata ofițerului de la Stare Civilă.

Duminică, 2 iunie, Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios și au împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare numeroase imagini și clipuri de la importantul eveniment din viața lor.

„Meet the Ghermans
3 ani ne-au adus aici.
Alți mulți ne-au plimbat prin alte părți, dar ne-am găsit. Să ne trăim cu bucurie și să nu uităm niciodată că viața asta ne-a fost dată ca să împlinim ce în altele nu ne-a fost dat.
Welcome love, stay here forever”, a scris actrița pe rețelele de socializare.

Fanii au apreciat în mod impresionant imaginile de la ceremonia religioasă a celor doi.

„La bine, dar mai ales la greu.
Promisiune pentru totdeauna!”, a postat actorul pe social media.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu, dezvăluiri despre darul de nuntă
Vlad Gherman și Oana Moșneagu au vorbit deschis despre banii pe care i-au strâns la nuntă, dar și pe ce i-au cheltuit.

„Am acoperit cheltuielile (…) O parte din ele. Ne-am ales niște lucruri destul de speciale, în general. Am reușit cu banii primiți cadou să acoperim o parte din cheltuieli (…) Oricum, e cam greu în ziua de astăzi, așa cum se fac nunțile în ziua de astăzi și la ce bugete presupun ele, cred că este destul de dificil să mai faci o nuntă cum se făcea înainte, pe vremuri, să vezi cu cât ieși după nunta aia și poate mirii după nuntă reușesc să își ia ceva pentru ei, înainte darul pentru miri era un fel de salt în viață, ca să își ia ceva în casă. Nu prea se mai întâmplă asta”, a mărturisit, în exclusivitate, Oana Moșneagu, pentru XNS, la Antena Stars, citată de a1.ro.

Actorul a mărturisit că se așteptau să nu iasă pe plus în urma nunții deoarece și-au organizat evenimentul după propriul gust, fără a lua în calcul aspectul financiar.

Related Posts

SHOCKING NEWS: THE TRUE CONDITION OF PASTOR APOLLO QUIBULOY! FOR THE INFORMATION OF MANY!

“From Heaven to Court: The Controversial Downfall of Pastor Apollo Quiboloy” In the world of religion and politics in the Philippines, few names are as influential and…

🚨 SHOCKING NEWS: Aga Muhlach Is Now Officially a Grandfather! Atasha Drops Major Baby Bombshell — and the Internet Is LOSING IT! 😱 The identity of the baby’s father? Let’s just say… the whole country is jealous! 👀💥

Atasha Muhlach Spotted with Businessman Jacob Ang at Family Gathering—Romance Rumors Ignite Again A recent sighting of Atasha Muhlach and businessman Jacob “Jake” Ang at an intimate family gathering has reignited…

Breaking news: EA Guzman broke down crying at his own wedding—not from happiness or joy, but because of a worry he had carried for a long time.

Shaira Diaz Sparks Online Buzz with Her Adorable Reaction to EA Guzman’s Wedding Crying Photo   Filipino celebrity couple Shaira Diaz and EA Guzman recently set social…

ION PEREZ EXPLODES IN SCANDAL: DID HE USE VICE GANDA FOR MILLIONS? SHOCKING REVELATIONS AND A LOVE STORY TURNED UGLY! WHAT REALLY HAPPENED BEHIND CLOSED DOORS?

DIVORCE! ION PEREZ ALLEGEDLY USED VICE GANDA FOR MILLIONS OF MONEY! In the ever-evolving world of Philippine entertainment, few stories captivate the public like those involving love,…

VICE GANDA TAKES LEGAL ACTION AGAINST ION PEREZ: 5 YEARS OF LOVE DESTROYED BY ALLEGED THEFT OF MILLIONS – SHOCKING BETRAYAL EXPOSED!

VICE GANDA SUES ION PEREZ! 5-YEAR RELATIONSHIP, RUINED BY UMANOY FOR STEALING MONEY! In an explosive turn of events that has shocked the Filipino entertainment industry, Vice…

GIGI DE LANA RUSHED TO THE HOSPITAL AFTER SHOCKING CONFRONTATION WITH JULIA BARRETTO OVER GERALD ANDERSON! WHAT REALLY HAPPENED BEHIND CLOSED DOORS?

JULIA BARRETTO CONFUSES ABOUT GERALD! In a shocking turn of events, Filipino singer and rising star Gigi de Lana found herself in the hospital after an intense…